Și-a recăpătat vedea după ce medicii i-au implantat un telescop minuscul

Publicat: 03/10/2012, 19:33
Actualizat: 06/07/2016, 16:26

Medicii de la Universitatea California, din statul american Virginia, au reușit să îi redea vederea unei femei în vârstă de 89 de ani, care nu a văzut timp de 4 ani.

Specialiștii în chirurgie i-au implantat un telescop minuscul, cu ajutorul căruia pacienta și-a recăpătat parția vederea, scrie Daily Mail.

Implantul telescopic este mai mic decât un bob de mazăre și funcționează prin proiectarea imaginilor pe o porțiune neafectată a retinei, astfel că pacienții pot vedea din nou obiectele aflate în fața lor.

Virginia Bane, un artist care a încetat să picteze în urmă cu 4 ani, deoarece aceasta și-a pierdut vederea din cauza degenerării maculare, afecțiune oculară considerată de medici ca principala cauză a pierderii vederii în rândul persoanelor în vârstă.

„Acum pot vedea mai bine ca niciodată acum. Culorile sunt mai vii, mai frumoase și mai naturale. De asemenea, acum pot să citesc din nou, ceea ce n-am mai făcut de 7 ani. Abia aștept să mă reapuc de pictat”, a declarat Bane.

În urma acestei intervenții chirurgicale inovative, femeia speră să se poată apuca din nou de pictat, activitate care i-a lipsit foarte mult de când și-a pierdut vederea.

„Degenerarea maculară este o afecțiune care provoacă pierderea vederii. Cu ajutorul acestui implant pacienta va putea vedea din nou”, a precizat Mark Mannis, profesor și șeful secției de oftalmologie din cadrul Universității Califonia.

Potrivit medicilor, microtelescopul are rolul de a proiecta imaginea captată pe o parte sănătoasă a retinei. Acest dispozitiv se poate implanta la un singur ochi, pentru ca celălalt să poată fi folosit pentru vederea periferică.

Specialiștii spun că Virginia Bane va beneficia de o vedere îmbunătățită în timp, pe măsură ce creierul ei se va reobișnui să vadă. „Acum, ea își folosește ochiul stâng, în care se găsește implantul telescopic, pentru a vedea detalii, precum cifrele de pe cuptorul cu microunde sau literele dintr-o carte. Ochiul ei drept, netratat, este folosit pentru vederea periferică, ceea ce o ajută la deplasare. Cu timpul, creierul va face automat tranziția între cei doi ochi în funcție de nevoi”, a explicat Richard Van Buskirk, specialist în cadrul Societății pentru Nevăzători din California.

Până acum, doar 50 de pacienți din SUA beneficiază de acest implant.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×